Skip to main content

Fortinet Research a constatat că peste 80% dintre organizații se confruntă cu atacuri cibernetice care vizează angajații

Fortinet, liderul mondial în domeniul securității cibernetic, a publicat recent studiul “Security Awareness and Training Global Research”, subliniind prioritatea organizațiilor de a antrena o forță de muncă conștientă de pericolele legate de zona de securitate cibernetică.

Noile tehnologii Fortinet oferă posibilitatea protecției celor mai critice resurse digitale, direct de către angajați

Organizațiile se confruntă cu o serie de amenințări din ce în ce mai sofisticate. Cel mai recent raport Global Threat Landscape realizat de FortiGuard Labs (parte a Fortinet) a constatat că amenințările ransomware rămân la cote ridicate, fără dovezi de încetinire la nivel global. În același timp, raportul global Fortinet 2023 Cybersecurity Skills Gap Global Report a constatat că 84% dintre organizații s-au confruntat cu una sau mai multe breșe în 2022.

Iar acum, cele mai recente cercetări din “Security Awareness and Training Global Research” arată că peste 90% dintre lideri consideră că o conștientizare sporită a securității cibernetice de către angajați ar contribui la scăderea apariției atacurilor cibernetice. Pe măsură ce organizațiile se confruntă cu riscuri cibernetice din ce în ce mai mari, cercetarea evidențiază rolul important al angajaților în a servi drept primă linie de apărare a unei organizații în protejarea organizației lor împotriva criminalității cibernetice. Alte constatări cheie din cercetarea Fortinet includ:

  • Angajații sunt vizați de infractorii cibernetici.Cercetarea a constatat că 81% dintre organizații s-au confruntat anul trecut cu atacuri de tip malware și phishing, care au vizat în principal utilizatorii.
  • A avea un program eficient de instruire este esențial pentru a insufla angajaților o bună educație cibernetică. Optzeci și cinci la sută dintre lideri spun că organizația lor are un program de conștientizare și instruire în domeniul securității, dar mai mult de 50% consideră că angajații lor încă nu au cunoștințe de securitate cibernetică. Acest decalaj sugerează că programele de formare existente nu își pot atinge adevăratul potențial, ceea ce duce la inconsecvență în modul în care angajații aplică bunele practici de educație cibernetică sau că instruirea nu este consolidată suficient.

Construirea unei forțe de muncă conștiente cibernetic cu ajutorul serviciului Fortinet “Security Awareness and Training”

Pentru organizațiile ce urmăresc implementarea training-urilor legate de conștientizarea securității cibernetice pentru angajații lor sau pentru cei care doresc evaluarea eficienței programelor deja existente, Fortinet oferă serviciul “Security Awareness and Training” pentru a ajuta la dezvoltarea unei forțe de muncă conștientă cibernetic. Proiectat de trainerii renumiți ai Institutului de Training Fortinet, serviciul acoperă un număr mare de subiecte într-o metodă practică și asigură memorarea informațiilor prin remindere și verificări periodice, ajutând la îmbunătățirea rezultatelor training-urilor.